Tâmpla vocalei pe versul meu proptită
Pe faţa amiezii ca spicul bălaie
Nepăsătorul îşi scuipă ciuda.
Spălat de vreme, spălat de ploaie –
Graiul îşi dăruie truda.
Tâmpla vocalei pe versu-mi proptită
Respiră metafora la mari adâncimi.
Contemporană cu eroarea împietrită
Roua născută în trandafiri,
Precum un copil, rămâne uimită.
Putea-vei şi tu să te miri?!
O mână-idee străină şi alterată
Se bagă în gându-mi, ca-n buzunar.
Deznădejdea, amurgul se-arată
Îngenuncheate lângă altar.
Un fulger altoit la mine-n os
Mă luminează-n noapte, presimte o furtună.
Voi nu veţi şti cât sunt de bucuros
Că marile dureri metafora-mi le-adună.
din antologia EU AM ŞTIUT SĂ FAC DIN VIAŢA MEA O SĂRBĂTOARE
2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu